Luni, 20 Mai 2019
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.7607 $ 4.2357
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro



9 MAI - ZIUA EUROPEI

Articol publicat Joi, 09 Mai 2019

de 101stiri.ro (admin@101stiri.ro)

în Hot news, Politică-Administrație

Ziua Europei este sărbătorită în fiecare an, pe 9 mai, un simbol pentru celebrarea păcii, unității și diversității culturale a tuturor statelor membre.

Data de 9 mai a fost aleasă după ce ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus, în anul 1950, stabilirea unei noi forme de coordonare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui război pe bătrânul continent. Viziunea și propunerea sa de a crea o instituție europeană care să gestioneze producția de cărbune și oțel și de a o centraliza, este și astăzi considerată piatra de temelie a Uniunii Europene.

Senatorul Ion Popa, președintele Filialei ALDE Constanța, consideră că: ”Apartenența României la Uniunea Europeană reprezintă o oportunitate dar și o garanție a dezvoltării și afirmării țării noastre. Pentru ALDE, Uniunea Europeană nu înseamnă doar un proiect economic, ci o comunitate ce integrează scopuri, destine și responsabilități. ALDE susține un sistem european capabil să creeze coeziune între toate statele membre și pledează pentru o uniune centrată pe cetățean și care aparține cetățeanului.”

Gabriel Daraban, președintele Organizației Municipale ALDE Constanța și candidat la alegerile pentru Parlamentul European din data de 26 mai 2019, este de părere că: ”Prin tot ceea ce face ALDE, sprijină comunitatea în demersurile și planurile de dezvoltare, având ca puncte importante, de la dialog pană la implementare, Europa libertății, Europa tinerilor și a consolidării identității acestora, Europa în care munca trebuie distribuită răsplătită corect, Europa competitivă, nediscriminatorie, a coeziunii, a energiei sustenabile, a antreprenoriatului și investițiilor în toate domeniile”.