Joi, 18 Iulie 2019
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.7607 $ 4.2357
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

DE CE ESTE AVOCATURA FATA SĂRACĂ A JUSTIȚIEI ?

Articol publicat Sambata, 02 Martie 2019

de 101stiri.ro (admin@101stiri.ro)

în Hot news, De vorbă cu ...

În ediția de astăzi a 101stiri.ro, Minodora Ion, cunoscut avocat din Constanța, a acceptat să ne vorbească despre câteva din marile probleme cu care se confruntă breasla de la malul mării și despre marea sa dezamăgire privind această profesie, pe care o denumește “fata săracă a justiției’’.

Reporter (R.): Doamnă Avocat Minodora Ion, sunteți unul dintre cei mai apreciați constănțeni, activitățile dvs. în sprijinul semenilor fiind deja binecunoscute. Ne-ați mărturisit, totuși, despre marea dvs. dezamăgire, care vine chiar din profesia de avocat. Ne puteți spune exact despre ce este vorba?

Avocat Minodora Ion: În calitate de avocat, mă simt obligată să iau cunoștință de tot ce înseamnă viața acestei profesii. Acum sunt alegeri, nu este prima dată când suntem în alegeri, dar este prima dată când asist la mașinațiuni subterane, cu atacuri murdare la persoană.

Candidati mai puțin vizibili la bară, dar foarte activi și dornici să acceadă în funcții (este drept doar onorifice, dar cred că tocmai asta este miza): cei care  nu s-au preocupat să-și clădească o carieră în această profesie nobilă vor să obțină o recunoaștere prin funcții, chiar dacă nu sunt potriviți, aruncă  tot felul de cuvinte murdare la adresa celorlalți,  ba că unii sunt securiști-comuniști, ba că unii ar fi naziști.

 Și pentru că nu au nici  anvergura și nici capacitatea să concureze corect,  așa cum ar fi bine și elegant, cel putin în cadrul acestei profesii, aleg să arunce denigrări prin interpuși. Nu-i așa că pentru cei slabi este mult mai ușor să arunce cu noroi prin intermediul altora bineînțeles.  Știm toți că niciunul din noi  nu va încerca să cerceteze și să se asigure că sunt sau nu reale  toate aberațiile care se scriu pe diverse grupuri.

Personal, îi apreciez pe cei care și-au exprimat limpede intenția, care nu s-au lăsat "convinși “de alții, luând aura “emanatului“ , îi apreciez pe cei care au înțeles să-și facă o campanie elegantă, fără atacuri, fără interpuși.

R.: Spuneați, nu demult, că avocatura este fata săracă a justiției‘’. Ce anume v-a determinat să faceți o asemenea... asociere?

Avocat Minodora Ion: Pentru cei care au nevoie de explicații, le spun: pentru că suntem așa cum suntem,  nu știm să ne apărăm, nu luptăm să ne câștigăm fiecare în parte respectul de sine, așteptăm ca să facă altcineva în locul nostru acest lucru.  Cerem să ne alăturam protestului magistraților, dar nu am cerut niciodată sprijinul magistraților în demersurile noastre. În postările unui judecător, pentru că s-a obținut majorarea onorariilor pentru asistența obligatorie,  suntem amenințați, unii strâng semnături pentru a formula un protest ( pentru că în nume propriu nu au curaj);  Pentru că nu înțelegem că suntem adversari doar în dosar, in fața instanței, după care suntem colegi; pentru că îi urâm pe cei care au fost mai bine pregătiți în dosar, în loc să încercăm să ne perfecționăm; transferăm neputința și ignoranța noastră în ură personală și îi asmuțim și pe alții spre acea persoană. Și culmea, funcționează!  Noi am sărăcit biata fată!

Pentru că mulți dintre cei care își  doresc să acceadă în  funcții nu au nimic de spus, dar au suportul celor care știu să pângărească și să plătească polițe, să nu ne mirăm că la nivelul cel mai înalt avem oamenii pe care îi avem. Așa funcționează  mentalitatea noastră  românească!

R.: Aveti un mesaj pentru colegii dvs? Dacă da, care ar fi acela?

Avocat Minodora Ion: Suntem ceea ce alegem! Pentru asta  vă adresez rugămintea să ne alegem oamenii care să ne reprezinte, fără patimi, ranchiună sau  “plata unor polițe“ . Se poate! Hai să  încercăm de la acest nivel și poate, cine știe, dăm un exemplu …

Daca mă  întrebați pe mine, persoana cea mai potrivită pentru a ne conduce în calitate de decan pentru următorul mandat este domnul avocat Cătălin Filișan. Pentru mine dânsul înseamnă: PROFESIONALISM, ALTRUISM, DETERMINARE.

Domnul avocat Cătălin Filișan este, în opinia mea, singurul în stare să se bată pentru drepturile noastre, pentru a ne recâștiga respectul de odinioară, pentru  nu mai fi  ignorați sau batjocoriți în sălile de judecată în fața clienților noștri.  Mai avem puțin și vom pune concluzii din fundul sălii de judecată cu dosarele în brațe, ne va fi teamă să deschidem gura pentru a nu primi vreo amendă judiciară. Asta vreți pentru noi, dragi colegi ???

Nu uitați că doar de noi depinde dacă ne vom văicări și în următorii patru ani sau vom decide să acționăm cu responsabilitate!