Luni, 14 Octombrie 2019
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.7505 $ 4.3479
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

EXPERIENȚĂ TRAUMATIZANTĂ LA UNIVERSITATEA “OVIDIUS”! VREȚI SĂ ȘTIȚI CUM SE FACE UN CONCURS DE ANGAJARE COORDONAT DE CĂTRE DOMNUL RECTOR SORIN RUGINĂ ÎN PERSOANĂ? CITIȚI AICI PRIN CE AM TRECUT PENTRU UN SIMPLU POST DE REDACTOR…

Articol publicat Vineri, 26 Iulie 2019

de Grațiela GHEORGHE CARAGICU (gratiela.caragicu@101stiri.ro)

în Hot news, Actualitate, Culturale

DOMNULE RECTOR SORIN RUGINĂ, DUPĂ CÂTE DEFICIENȚE AU FOST LA ACEST CONCURS DE ANGAJARE ORGANIZAT DE RECTORAT, SE PARE CĂ ÎNTREAGA COMISIE AR TREBUI SĂ MAI DEA O DATĂ EXAMEN, NU EU!!Sursa foto: Facebook

DOMNULE RECTOR SORIN RUGINĂ, DUPĂ CÂTE DEFICIENȚE AU FOST LA ACEST CONCURS DE ANGAJARE ORGANIZAT DE RECTORAT, SE PARE CĂ ÎNTREAGA COMISIE AR TREBUI SĂ MAI DEA O DATĂ EXAMEN, NU EU!!Sursa foto: Facebook

Prorectorul UOC, lect. univ. dr. Alexandru Bobe (specializare IT, matematică), membru în comisia de organizare a concursului pentru ocuparea postului de redactor/ Sursa foto: Facebook

Prorectorul UOC, lect. univ. dr. Alexandru Bobe (specializare IT, matematică), membru în comisia de organizare a concursului pentru ocuparea postului de redactor/  Sursa foto: Facebook

Iulie 2019: Vă place cum arată Universitatea "Ovidius" Constanța, care își așteaptă studenții la admiterea din sesiunea de vară?

Iulie 2019: Vă place cum arată Universitatea

Iulie 2019: Vă place cum arată Universitatea "Ovidius" Constanța, care își așteaptă studenții la admiterea din sesiunea de vară?

Iulie 2019: Vă place cum arată Universitatea

Iulie 2019: Vă place cum arată Universitatea "Ovidius" Constanța, care își așteaptă studenții la admiterea din sesiunea de vară?

Iulie 2019: Vă place cum arată Universitatea
DOMNULE RECTOR SORIN RUGINĂ, DUPĂ CÂTE DEFICIENȚE AU FOST LA ACEST CONCURS DE ANGAJARE ORGANIZAT DE RECTORAT, SE PARE CĂ ÎNTREAGA COMISIE AR TREBUI SĂ MAI DEA O DATĂ EXAMEN, NU EU!!Sursa foto: Facebook

DOMNULE RECTOR SORIN RUGINĂ, DUPĂ CÂTE DEFICIENȚE AU FOST LA ACEST CONCURS DE ANGAJARE ORGANIZAT DE RECTORAT, SE PARE CĂ ÎNTREAGA COMISIE AR TREBUI SĂ MAI DEA O DATĂ EXAMEN, NU EU!!Sursa foto: Facebook

Nu spun că este corupție la Universitatea “Ovidius” Constanța (UOC), nu spun că se intră tot pe pile și relații la examene, nu spun că se dă în continuare șpagă cadrelor didactice, chiar și după “epoca” mult-controversatului Dănuț Epure, condamnat pentru anumite fapte (pe care, apropos, cică îl regretă deja foștii colegi; dar cu “epurașii” care zburdă încă prin ograda universității cum rămâne?!), nu spun că se măsluiesc examenele de angajare, nu spun decât că, într-o zi toridă de sfârșit de iunie 2019, am găsit pe un site un anunț de angajare. La Universitatea “Ovidius”! Taman ce îmi trebuia mie și ce mi-aș fi dorit să fac pe viitor: ce zi norocoasă, mi-am zis. Aici e de mine, după ce am citit lunga listă a cerințelor: să ai minimum 7 ani experiență (eu am vreo 15 la activ) în specialitatea studiilor – Jurnalism/ Comunicare (nu știu ce căuta și ASE-ul pe acolo, că doar era post de redactor), să ai specializări în domeniul anterior menționat, adeverință cazier, adeverință medicală că ești sănătos clinic, recomandare de la ultimul loc de muncă,  în fine, cerințe în care mă încadram. O zi întreagă adun toată documentația pentru dosar, xeroxez actele de studii, fac copii și după diplomele cu care am fost distinsă și eu de-a lungul timpului și cu care mă mândresc un pic – ce să fac, nu am făcut avere din presă, dar am și eu câteva diplome... Plină de speranță și de emoțiile unui nou început la vârsta de 41 de ani, merg la sediul Universității “Ovidius” din Bulevardul Mamaia, la Rectorat, pentru a depune dosarul. În zilele următoare, activitatea mea preferată a fost aceea de a verifica non-stop site-ul www.univ-ovidius.ro. Și iată că minunea la care speram s-a produs, am trecut de prima etapă, selecția dosarelor.

CÂT M-A COSTAT BIBLIOGRAFIA DE CONCURS – ÎN JUR DE 300 LEI

A început o nouă aventură... cea a căutării bibliografiei de concurs. Spun aventură pentru că, după ce am alergat pe la toate librăriile constănțene, fără succes, m-am apucat să le caut pe diverse site-uri și în final, de pe emag, mi-au fost aduse tocmai de la Cluj. Pe altele... am pus-o pe mama să le ia de la Biblioteca Județeană, pentru că mergeam și la job și mai era și copilul, dus-adus de la socri... Din păcate, nu a găsit edițiile menționate în bibliografie, așa că nu mi-au fost utile. Una peste alta, întreaga bibliografie pentru concurs m-a costat, cu benzină consumată în toate colțurile orașului, cu taxe de transport pentru volumele comandate, cu fotocopierea a sute de pagini - Carta Universității, Cod de Etică și Deontologie, ROF etc. -, în jur de 300 lei.

A urmat o perioadă cruntă, în care am învățat cum am putut, zi-noapte, mi-am luat și două carioce fosforescente să subliniez conspectele, am învățat sistematic din copertă în copertă, cum făceam eu în facultate, pe vremuri.

S-A AMÂNAT CONCURSUL. O DATĂ! HAI ȘI DE DOUĂ ORI!

Pe 3 iulie 2019, conform anunțului de pe site, câștigătorii din selecția dosarelor (patru la număr) urmau să se prezinte la proba scrisă. Cu câteva zile înainte de concurs, însă, secretara comisiei de concurs mă sună să îmi spună că, întrucât domnul rector Sorin Rugină, care este și președintele comisiei de examinare, nu poate ajunge la proba scrisă, concursul se amână pe data de 8 iulie 2019. Am crezut că e o glumă, eram sunată de pe un telefon mobil, am zis să sun înapoi pe fix, să nu care cumva să pierd această șansă unică de a mă prezenta la concurs și poate, cine știe, cineva face o farsă. Nu, era adevărat. M-am liniștit. Și iar mergi la serviciu și iar învață și băiețelul meu de 2 ani și 10 luni: “mamiiii, nu mai citi, mamiii, lasă pixul, mamiiii!”.

Mami, însă, nu a dat cu aspiratorul prin casă vreo 10 zile, nici mâncare n-a mai făcut, ci s-a pregătit temeinic de examen. 

Iată că tocmai când abia așteptam să scap odată și să dau examenul, iar primesc un telefon de la Universitatea “Ovidius”, în care mi se spune că se amână din nou examenul pe 9 iulie 2019, întrucât nu poate domnul rector să se prezinte.

Zis și făcut. Se mai amână un pic, hai să nu mă enervez că iar trebuie să mă învoiesc de la muncă... Și ajungem la ziua cea mare, 9 IULIE 2019. Urma să am întâlnirea care, poate, îmi va schimba viața, cu comisia de concurs: domnii rector prof. univ. dr. Sorin Rugină (specializare medicină), prorector lect. univ. dr. Alexandru Bobe (specializare IT, matematică), directorul Departamentului de Relații Publice, asist. univ. drd. Valentin Vanghelescu (singurul pe domeniu) și secretar adm. fin. Mădălina Despina Prodan. Întâlnirea se produce la Biblioteca Virtuală, una peste alta, mă revăd cu o fostă colegă de presă, în prezent realizatoare de emisiuni la un cunoscut post TV, acum aflate pe poziții adverse. Apare și cealaltă contracandidată – a treia – pe care nu o cunoșteam, iar despre a patra aflăm că s-a retras. Și bine a făcut!! Aveam să constat ulterior cât de inspirată a fost că a luat decizia de a nu participa la acest concurs...

RECTORUL SORIN RUGINĂ NE ÎNCURAJEAZĂ: Știu că sunteți 3 pe loc, postul e doar unul singur, poate peste 20 de ani vom mai scoate altul la concurs, cine știe...”.

Apare între timp comisia, îi văd și eu pe domnii examinatori în persoană pentru prima dată în viața mea – deși sunt jurnalistă de mult timp, nu am avut ca sector învățământul – domnul rector Rugină face și o glumă bună, menită să ne încurajeze: “Știu că sunteți 3 pe loc, postul e doar unul singur, poate peste 20 de ani vom mai scoate altul la concurs, cine știe...”. Apoi pleacă, rămânem cu domnul Vanghelescu.

Mi se pare mie cam ciudat că nu ne întreabă nimeni de buletine, de vreun act de identitate, că puteam așa să o trimit și pe... sora mea geamănă la concurs. Suntem așezate la calculator, ni se dau subiectele, printre care să facem și un comunicat de presă în baza mai multor anexe cu documente privind admiterea – sesiunea de vară și toamnă la Universitatea “Ovidius”, precum și altele, de specialitate, din domeniul comunicării și relațiilor publice. Trei ore am scris nonstop... chiar aveam ce scrie, că învățasem.

PROBA SCRISĂ – LUCRĂRI NESIGILATE

La final, ceva bizar... ni se scot lucrările la imprimantă, dar nu se mai sigilează, așa cum am mai văzut eu pe la alte concursuri. Peste câteva zile, aflu că am luat nota cea mai mare la scris, 88 de puncte din 100. Cam puțin, pentru cât făcusem și potrivit autoevaluării mele, dar am zis, asta e, să vedem ce va urma, că doar contracandidata mea, colega de presă, luase 78 de puncte.

CUM SĂ INTRI ÎN GRAȚIILE COMISIEI?

Ulterior, chiar înainte de proba interviu, care a avut loc pe 17.07.2019, văd pe internet un alt fapt bizar: o emisiune a contracandidatei mele cu invitați ai Universității „Ovidius”, pe tema admiterii care se pregătea. O emisiune din data de 4 iulie 2019, deci cu câteva zile înainte de proba scrisă și în timp ce era înscrisă în concurs. Și coincidență: același subiect, ADMITEREA, l-am avut și la proba scrisă. O fi etic, o fi deontologic, o fi normal să faci favoruri universității, în timp ce ești candidat într-un concurs organizat de instituția de învățământ respectivă? O fi fairplay față de ceilalți contracandidați?

PROBA INTERVIU – VEDEȚI CĂ SE DEPUNCTEAZĂ EMOȚIILE”, ZISE DOMNUL RECTOR

Zis și făcut, a venit și ziua de apoi, a... probei interviu. Cred că puține momente mai dezagreabile am avut în viața mea de până la 41 de ani. O oră și jumătate am stat sub tirul unor întrebări în care subiectul principal l-au constituit fostele mele locuri de muncă și doar două subiecte au fost din bibliografia de specialitate. Domnul rector Rugină, președinte de comisie, a condus proba-interviu în așa fel încât va rămâne, cu siguranță, în amintirile mele multă vreme. Poate că, în timp, vor deveni amintiri frumoase, pentru că, în definitiv, orice experiență urâtă are și partea ei pozitivă, măcar ca experiență de viață.

Colac peste pupăză, emoționată fiind că am în fața mea somități în diferite domenii, îl aud iarăși pe domnul rector: “Vedeți că se depunctează emoțiile. Vă rog frumos!”. Bine măcar că știu ce se depunctează. Că altfel, vreun barem ceva sau cum se notează și ce se punctează la proba interviu nu am aflat nici până în ziua de astăzi. Așa că, mi-am dres vocea, mi-am înghițit și emoțiile și am început să dau și eu tot ce pot. Nu a durat foarte mult cu emoțiile, că auzind ce întrebări îmi sunt puse... mi-am revenit.

DAR SĂ VĂ SPUN CUM A FOST CU ÎNTREBĂRILE! CAM AȘA AU SUNAT:

  1. De ce am schimbat trei locuri de muncă în ultimii 4 ani?
  2. Cum aș caracteriza aceste locuri de muncă?
  3. Ce mi-aș reproșa în legătură cu activitatea mea în ultimele 3 locuri de muncă?
  4. Cum și de ce am ajuns să lucrez la o publicație x (6 luni), platformă online condusă de către un fost rector al Universității “Ovidius”?
  5. Ce inițiative am avut la ultimele locuri de muncă?
  6. Întrebare/ afirmație a domnului prorector Alexandru Bobe: “Văd că în publicația dvs. online www.101stiri.ro (dețin și administrez o platformă online de știri n.r.) nu ați scris nimic despre Universitatea Ovidius”. Răspunsul meu: “Nu”. Și completez acum, acesta era cumva un criteriu de departajare? Etic? Deontologic? Ce legătură are cu ocuparea postului de redactor? Nu contează competențele profesionale? Sau contează să faci favoruri universității, ca jurnalist? Și domnule prorector Bobe, astăzi, în premieră pe site-ul meu, iată că scriu și despre Universitatea “Ovidius” și probabil că voi mai scrie și pe viitor.

PĂI SĂ MAI FACEM UN COPIL... CE ZICI, SOȚUL MEU?

Zic și eu și mă întreb retoric: oare cât de profesionist și de normal este ca domnul Rector Sorin Rugină, președinte de comisie, să nu știe despre ce este vorba în Codul Internațional de Etică pentru Relații Publice – Code of Athens și în timp ce vorbeam despre prevederile acestui cod, să creadă că vorbesc despre Codul Etic al Jurnaliștilor... total pe lângă subiect, mai ales că avea foile în față. La final, domnul Rector mi-a recomandat să mai fac un copil (sunt deja mămica unui băiețel de aproape 3 ani) și mi-a spus că voi rămâne în baza de date a Universității, în caz că... nu ne mai vedem, luându-și deja “La revedere” de la mine. Ca și cum știa dinainte rezultatele acestui concurs, care abia începuse, deși după mine urmau două concurente cu note mai mici, iar eu răspunsesem corect, conform bibliografiei.

Este etic, deontologic, potrivit Comisiei de Etică și Deontologie a Universității? Sau se știa dinainte cine trebuie să câștige acest concurs?

Când am ajuns acasă, m-am apucat deja să scriu contestația, deși nu știam rezultatele probei-interviu. Așa cum bănuiam, ulterior am aflat că nota mea a fost mică, 76,66, iar a contracandidatei mele, 92,2 puncte...

CE AM CONTESTAT, CE MI S-A RĂSPUNS

Iată ce am scris, printre altele, în contestația depusă în 3 exemplare, către Comisia de Etică și Deontologie a Universității, către președintele de Senat și către Comisia de soluționare a contestațiilor: “Stimate domnule Rector, stimate domnule președinte de Senat, stimați membri ai Comisiei, din vastul subiect despre etică și deontologie, din sutele de pagini referitoare la practicarea profesiei de relaționist/ jurnalist, chiar nu s-au găsit alte întrebări a mi se adresa decât în principal legate de fostele locuri de muncă?! Oare de ce a trebuit să învăț atâtea cărți de specialitate, coduri de etică etc. când nu am fost întrebată decât un subiect din bibliografie și un exemplu de strategie de criză, restul fiind discuții sterile cu niște cadre didactice vădit ostile, mie, ca și concurentă, dornică să răspund la cât mai multe întrebări de specialitate, și nu referitoare la viața mea privată, la aspecte care țin de informațiile strict personale, la confidențialitatea pe care mi-am asumat-o față de foștii angajatori? Eram la un concurs la SRI, eram condamnată penal, cu cazier, ce anume îi făcea pe membrii comisiei să se teamă așa de mult de mine și de foștii mei angajatori, că eram chestionată din toate unghiurile și abordările? Este acesta un criteriu etic de selecție? Nu contează cunoștințele, competențele, faptul că eu am luat cea mai mare notă la scris și am răspuns foarte bine și la proba-interviu la subiectele de specialitate, pentru care mă pregătisem? Păcat că nu am avut cu cine purta un dialog adevărat, care să dovedească nu doar cunoștințele mele în domeniul relațiilor publice și jurnalismului, ci și pe cele ale examinatorilor mei”.

Am contestat următoarele:

  1. CONTEST ȘI SOLICIT REVERIFICAREA NOTEI LA PROBA – INTERVIU DIN DATA DE 17.07.2019
  2. CONTEST COMISIA DE CONCURS ȘI SOLICIT RELUAREA PROBEI INTERVIU
  3. CONTEST ȘI SOLICIT FORMAREA UNEI NOI COMISII DIN CARE SĂ FACĂ PARTE CADRE DIDACTICE DE SPECIALITATE ÎN RELAȚII PUBLICE ȘI JURNALISM ȘI CARE NU AU NICIO LEGĂTURĂ DE PRIETENIE/ CUNOAȘTERE/ AMICIȚIE CU CONCURENȚII.
  4. DORESC SĂ ȘTIU, DACĂ TOT SE MENȚIONEAZĂ ÎN CODUL DE ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE AL UNIVERSITĂȚII OVIDIUS DESPRE TRANSPARENȚĂ, CE BAREM DE NOTARE AU APLICAT MEMBRII COMISIEI?! ȘI DE CE NU MI-AU COMUNICAT ȘI MIE, CA ȘI CONCURENT, SISTEMUL DE NOTARE/ PUNCTAJ.
  5. DORESC SĂ ȘTIU DE CE NU MI S-A CERUT UN ACT DE IDENTITATE, AȘA CUM SE PROCEDEAZĂ LA ORICE CONCURS CIVILIZAT, PENTRU CĂ LA EXAMENUL PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE REDACTOR AȘ FI PUTUT SĂ O TRIMIT PE... SORA MEA GEAMĂNĂ.

REGRET CĂ NU PRICEP NICI ACUM DE CE UN JURNALIST/ COMUNICATOR ESTE EXAMINAT DE UN MEDIC ȘI UN... MATEMATICIAN

Nu am înțeles nici acum de ce eu, ca și candidat pentru un post pe comunicare și relații publice, sunt evaluată de către un medic și un specialist în IT/ matematică. Probabil pentru că la domeniul acesta au impresia că se pricep toți, ca la fotbal...

Până în prezent, am primit răspuns - fix cu 6 minute înainte să se închidă Registratura Universității, am fost sunată și invitată să vin și să iau documentul, probabil prin... teleportare – la contestația depusă la Registratură pentru Comisia de Soluționare a Contestațiilor, aleasă tot de către rector, pe care eu l-am contestat și pe întreaga comisie de concurs. Ce mi se răspunde? Pe scurt, nu am dreptate la niciun punct, că pe colega care a făcut emisiune cu admiterea la Universitatea Ovidius nu pot să o contest, că nu e treaba mea ca și candidat, daaaaaar...pe de altă parte, sunt informată că s-a descoperit o deficiență în organizare, fapt pentru care se suspendă concursul. Pe bune?! Și se reia proba interviu, cu aceeași comisie, pentru că, din păcate, nu mi se poate face reevaluarea notei mele la proba interviu.... Frumos! Minunat! Așa da, concurs și organizare, demne de un Rectorat ca-n desenele animate la care se uită fiul meu, Sebi.

NU MI S-A PUTUT REVERIFICA NOTA LA PROBA INTERVIU. MOTIVUL?!

Iată ce spune comisia de contestații, în răspunsul său din care citez doar punctul cel mai important privind reverificarea notei la proba interviu: “Comisia se află în imposibilitatea de a se pronunța asupra acestui aspect, dat fiind faptul că textul care consemnează răspunsurile candidaților la interviu semnat de toți membrii comisiei de concurs nu a fost prezentat candidatei (n.r. adică subsemnata) spre asumare prin semnătură, în opoziție cu prevederile art. 24 alin. 8 din HG 286/ 2011. Din acest punct de vedere, comisia constată existența unei deficiențe în respectarea prevederilor legale aplicabile”.

Super! Ce veste bună! Se reia concursul – proba interviu cu aceeași comisie! Deși eu am contestat-o și am solicitat o reevaluare, dar cu o comisie de specialitate. Presimt că începem să ne placem chiar… dacă ne vedem așa de des… Următoarea întâlnire cu comisia: proba interviu în…. reluare, luni, 29.07.2019. Și va fi înregistrată. Sper să se încheie aici lunga epopee a concursului pentru ocuparea modestului post de redactor la Universitatea “Ovidius”, iar motivele pentru care încă mai particip cred că au legătură și cu vorba aia: am intrat în horă, trebuie să joc!

DOMNULE RECTOR, DUPĂ CÂTE DEFICIENȚE AU FOST LA ACEST CONCURS DE ANGAJARE ORGANIZAT DE RECTORAT, CRED CĂ ÎNTREAGA COMISIE AR TREBUI SĂ MAI DEA O DATĂ EXAMEN, NU EU!!

Țineți-mi pumnii și vă țin și eu la curent cu aventura mea la universitatea al cărei acronim U – O – C înseamnă Unitate – Onoare – Competență. Da, și am muuulte de povestit de pe acolo, credeți-mă!

Și încă o întrebare pentru domnul Rector Sorin Rugină: Dacă membrii comisiei de organizare a concursului condusă chiar de către dvs. PERSONAL au dat dovadă de neglijență (nu vreau să spun rea-voință), omițând să ne pună să semnăm la finalul probei-interviu pe noi, candidații, textul membrilor comisiei care consemnează răspunsurile noastre, ce vină am eu, care am cerut recorectarea notei?! De ce mă chemați iar la interviu, deși eu l-am dat o dată? De ce să pierd eu iar timpul, să trec iar prin emoții și să mă întâlnesc cu aceeași comisie “prietenoasă și competentă"? Va răspunde cineva pentru asta? Sunt curioasă cine…

REGULAMENTUL DE  CONCURS ÎL VOI PRIMI MARȚI, 30 IULIE, DAR CONCURSUL SE ÎNCHEIE LUNI, 29 IULIE. VĂ ROG SĂ NU RÂDEȚI!

Marți, după reluarea probei interviu, când concursul se va fi terminat demult, am înțeles că voi avea la dispoziție și regulamentul de concurs pe care l-am solicitat în scris comisiei de concurs, dar care este încă în lucru la juriști, după cum am fost anunțată.

Păi domnule Rector, așa rău ați încurcat lucrurile, întâi dați concursul și apoi faceți regulamentul de concurs? Ministerul Educației oare ce părere are? Eu, una, n-am mai pomenit așa ceva în viața mea…

Domnule rector, și după toate câte v-am scris, să știți că ați mai câștigat un candidat în toamna la admitere, poate chiar la medicină, de data această, acum când emoțiile deja au trecut. Sunt curioasă cum faceți evaluările și pe specialitatea dvs. Mai mult, sper ca în comisia de la Medicină să întâlnesc și cadre de la Jurnalism, care să mă evalueze și pe mine, așa cum mi-aș dori. Deci, vrând nevrând, o să ne mai întâlnim... Sunt tare curioasă cum organizați și acolo concursurile, tot așa? Faceți regulamentul după ce se termină concursul? Nu le cereți candidaților actul de identitate în original? Faceți în așa fel încât să nu li se poată recorecta notele și să mai dea examen odată?

Lupta (la nivel simbolic) continuă! Mă lupt și eu cu...morile de vânt pentru postul de redactor despre care nu știu nimic, după o lună de când a început aventura la “Ovidius”, nici salariu, nici program, știu doar că trebuie să fiu bună “la oral” și să îmi stăpânesc emoțiile.

Și apropos, petrecând atâtea zile prin ograda universității și în incintă, am rămas neplăcut surprinsă de cum se prezintă UOC în 2019: se vede că e neîngrijită, se vede slaba preocupare pentru cum arată universitatea. Și am mai văzut și foarte mulți tineri stând la coadă să își plătească taxele. Sper să nu încerce și ei dezamăgirea mea legată de Universitatea “Ovidius”.

No comment, dragii mei!

 

 

 

Articolul este un pamflet