Marti, 20 Ianuarie 2026
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.9640 $ 4.6302
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

2 februarie - Întâmpinarea Domnului

Articol publicat Marti, 02 Februarie 2016

de Grațiela GHEORGHE CARAGICU (gratiela.caragicu@101stiri.ro)

în Hot news, Calendar religios

Sursa foto: alba24.ro

Sursa foto: alba24.ro
Sursa foto: alba24.ro

Sursa foto: alba24.ro

În ziua de 2 februarie, creștinii ortodocși sărbătoresc Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare. În această zi, mamele își aduc pruncii la biserică, la 40 de zile după naștere, pentru molifta de curățire a lor și închinarea copiilor la sfintele icoane. Mama care a născut vine în biserică și, în numele familiei, îl aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la altar. 

Potrivit crestinortodox.ro, scenele care reprezintă ducerea Mântuitorului la templu ni-L prezintă pe Hristos fie ca fiind purtat pe brațe de Maica Sa, spre a fi oferit dreptului Simeon, fie ținut în brațe de bătrânul Simeon. În spatele Maicii Domnului, stă cucernic, dreptul Iosif, ținând într-o colivie două turturele, pe care le aduce la templu ca jertfă, după Legea mozaică.

Obiceiuri populare În credința populară, 2 februarie este și „Ziua Ursului”. Copiii de la sate erau unși cu grăsime de urs, practică prin care se credea că puterea acestui animal era transferată asupra celor mici.

De asemenea, bolnavii de „sperietoare” erau tratați prin afumare cu păr de urs.

În vechime, se spunea că, dacă în aceasta zi este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage, prevestind prelungirea iernii cu încă șase săptămâni. Dacă este zi înnorată, însă, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, prevestind sosirea primăverii.