Credincioșii creștin-ortodocși o sărbătoresc astăzi, 21 decembrie, pe Sfânta Iuliana, care a trăit la granița secolelor III și IV.
Născută într-o familie avută, Iuliana a fost logodită cu un senator păgân, Eleusie. Aceasta a refuzat să se căsătorească cu Eleusie, din cauză că nu era creștin, fapt care a atras asupra sa mânia tatălui ei. El a dispus ca Iuliana să fie judecată și pedepsită, fiind schingiuită și aruncată într-un cuptor aprins, din care a ieșit, însă, teafără.
Potrivit crestinortodox.ro, văzând cele întâmplate, 500 de bărbați și 130 de femei au renunțat la idolii păgâni, însă din porunca lui Eleusie, au fost uciși cu toții, împreună cu Iuliana, care avea doar 18 ani.
Tot astăzi, 21 decembrie, îi pomenim și pe: Sfântul Mucenic Temistocle, pe Sfinții 500 de mucenici din Nicomidia și pe Sfintele 130 de femei din Nicomidia.