De ce iubesc ţara în care m-am născut şi oamenii din ea

Nu sunt naţionalistă şi nici nu voi arbora un drapel la balcon, dar chiar iubesc locul acesta în care m-am născut. Şi oamenii care îl locuiesc.

De ce?!  Pentru că aici am avut o copilărie de care îmi amintesc cu mare drag. La ţară, la bunici, unde toate erau muncite şi rânduite din vechime aşa cum se cuvine, unde, în ciuda rebeliunii interioare, deveneam ascultătoare de sfaturi şi poveţe, „păpam” tot şi dormeam la prânz pe unde se nimerea să mă ostoioască oboseala, după o zi întreagă de alergat pe dealuri sau uneori, de risipit fânul şi strâns prunele din livadă.

Pentru că aici am avut o studenţie haioasă, în care am început drumul interior, decoperind oameni care vedeau energia ce ne înconjoară pe toţi, fiinţe sau plante şi erau miraţi că nu vedem toţi la fel. Care trăiau simplu şi cu ceea ce le oferea natura şi povesteau şi celorlalţi despre lumina pe care au găsit-o în interior atunci când vibraţia lor a crescut şi s-au purificat.

Pentru că aici l-am cunoscut pe bărbatul cu care am conceput un copil, copil-suflet căruia îi sunt recunoscătoare că m-a ales să îi fiu mamă (şi tată mai târziu), căci de la el am primit şi primesc în continuare cele mai faine lecţii despre viaţă, despre ce înseamnă să fii autentic, sincer şi asumat în tot ceea ce faci.

Pentru că aici am descoperit iubirea cu palma deschisă, aceea în care eşti fericit cu adevărat, fără teama că poţi pierde vreodată ceva, dimpotrivă!

Pentru că aici am întâlnit oamenii care m-au pus pe gânduri şi m-au trântit din cer în pământ, făcându-mă să şed strâmb şi să cunosc drept ceea ce eram, judecam, trăiam.

Pentru că tot aici am întâlnit şi oamenii care m-au făcut să văd iubirea din jurul meu, să mă înfior în miezul nopţii, sub luna imensă, de toată bogăţia de senzaţii şi sentimente care curgeau prin mine, să ştiu că, distanţa, timpul şi locul sunt irelevante atunci când iubeşti.

Pentru că aici am înţeles că totul numai de mine depinde şi că ceea ce trăiesc este de mine însămi creat şi înşirat pe firul vieţii, ca să mă cunosc şi să mă respect, ieşind din poveştile create de propria minte, începând o viaţă nouă, împlinită, asumată şi în deplină iubire cu mine însămi.

Da, iubesc ţara asta şi oamenii din ea, pentru că mă iubesc pe mine însămi, iar ceea ce mă înconjoară vibrează pe aceeaşi lungime cu tot ceea ce sunt, fiind propria mea creaţie.