Duminica, 03 Noiembrie 2024
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.9640 $ 4.6302
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

GUST LOCAL LA BĂCĂNIA CÂMPENEASCĂ

Articol publicat Joi, 19 Noiembrie 2020

de 101stiri.ro (admin@101stiri.ro)

în Hot news, Actualitate, Nutriţie & Sănătate

Constănțenii sunt invitați, vineri, 20 noiembrie 2020, ora 11.30, la o degustare cu... stare de produse tradiționale locale și naționale, ce marchează deschiderea oficială a Băcăniei Câmpenești din piața Griviței, nr. 32. Cu acest prilej, oaspeții pot cunoaște producători locali și naționali care au răspuns afirmativ apelului de unitate în agrodiversitate.

Producătorii uniți sub brandul Băcănia Câmpenească, într-o formă eficient creată pentru depășirea obstacolelor puse și impuse de pandemia actuală, pun la dispoziția publicului produse sănătoase și gustoase din gospodării, ferme și cooperative.

Mircea Nedelcu, fondator Băcănia Campenească, a declarat: „Am inițiat și organizat acest spațiu  ca alternativă reală și sigură de aprovizionare pentru constănțeni, inclusiv  pe această perioadă a crizei sanitare și încercăm, ca în parteneriat cu Asociația Inomar Cluster, care are ca membri producători locali și asociații de profil să demarăm o campanie locală ce va fi anunțată curand, campanie de educare conștientizare și promovare a gustului local” .

La rândul său, Laura Stroe, președinte Asociația Inomar Cluster, menționează: „Facilităm, susținem și sprijinim noua inițiativă comună a mai multor producători locali și naționali de a forma o piață tradițională într-un spațiu modern și utilat conform standardelor actuale, organizat de Băcănia Câmpenească. Promovăm această formă tradițională de comercializare a  produselor din gospodării, ferme și cooperative și îndemnăm pe toți să devină consumatori responsabili de produse tradiționale, căci doar așa ne putem asuma dezvoltarea micilor producători și a Dobrogei”.