În ultimii ani, ţigara electronică a avut parte de foarte multă publicitate negativă, fiind considerată un adevărat pericol pentru industria farmaceutică, precum și pentru companiile de tutun şi guvernele multor ţări. Totuși, un studiu recent, condus de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CPCB), din Statele Unite ale Americii (SUA), arată foarte clar eficienţa sa în renunţarea la fumat.
Astfel, această cercetare ştiinţifică, realizată de agenţia federală a Departamentului de Sănătate Publică din SUA, a cărei misiune este de a promova sănătatea şi calitatea vieţii prin prevenirea şi controlul bolilor, leziunilor şi invalidităţii, demonstrează că ţigara electronică este considerată una dintre cele mai bune terapii alternative în războiul dus contra tutunului. Cifrele arată foarte clar că dispozitivul este utilizat cu precădere de fumători, iar motivul este de a-i ajuta să se lase de acest viciu. Acest lucru ar putea reduce măsurile luate în ultima perioada de către autorităţile americane de a elimina de pe piaţă această alternativă cu 95% mai puţin nocivă a ţigărilor clasice.
Care sunt beneficiile aduse populației fumătoare? Studiul dovedește că, deşi 12,6% dintre americani au utilizat o ţigară electronică, doar 3,4% dintre nefumători au fost tentaţi să se apuce de vapat. În plus, un procent infim de doar 0,4 dintre oamenii care nu au fumat niciodată în viaţă lor au folosit acest dispozitiv. Aceste cifre contrazic supoziţiile conform cărora ţigările electronice constituie un mijloc prin care nefumătorii se pot apuca de fumat, supoziţii de care s-au legat majoritatea organizaţiilor anti-fumat pentru a cere guvernelor să le interzică. Mai mult, aceste procente accentuează beneficiile ţigărilor electronice pentru populaţia fumătoare.
Cea mai importantă descoperire a studiului este faptul că:
- 47,6% dintre fumători au încercat o ţigară electronică;
- 55,4% dintre cei care au reuşit să se lase folosiseră o ţigară electronică.
Conform unui comunicat transmis de iagency.ro, „aceste descoperiri scot în evidenţă faptul că fumătorii folosesc ţigările electronice pentru a renunţa la fumat, acest lucru fiind posibil datorită lichidului, care conţine concentraţii diferite de nicotină, pe care le poţi reduce treptat, până la zero. Dacă promotorii politicilor de sănătate publică ar dori să reducă riscurile asociate cu fumatul, ar trebuie să se folosească de avantajele pe care le oferă acest dispozitiv, inventat în 2003 de către un farmacist chinez”.
Aceeași sursă mai subliniază că, „potrivit băncii americane Wells Fargo, vânzările de ţigări electronice ar trebui să ajungă în acest an la cifra de 1,5 miliarde de dolari. Deşi la un moment dat s-a crezut că ele vor atinge vânzări record de 10 miliarde de dolari anual, depăşind industria ţigărilor de tutun, un studiu realizat de CSP-RBC Capital Markets indică faptul că publicitatea negativă a încetinit ritmul de creştere a acestei afaceri. Vânzările sunt mai mici, deşi numărul de unităţi comercializate a crescut de la an la an. O mare parte din vină este pusă pe seama lipsei de inovaţie a produselor, deoarece multe companii de tutun au cumpărat unii dintre cei mai mari jucători de pe piaţa ţigărilor electronice cu scopul de a reduce pierderile”.
Sursa: vipercig.ro, iagency.ro