Berăria H din Capitală vă invită joi, 25 iunie, de la ora 20.00, la o experiență inedită. Mai mult decât un simplu concert, este un adevărat tribut oferit uneia dintre cele mai bune voci pe care le-a avut România: Maria Tănase. Piesele sale de legendă vor fi interpretate live de către: Kempes, Paul Radu de la Antract, Alexandra Ungureanu și Matilda Pascal Cojocărița. Preţul biletelor este de 25 de lei, iar acestea se pot rezerva și la numărul de telefon 0725.345.345.
Maria Tănase, regina cântecului românesc „Pasărea măiastră” a cântecului românesc a avut un repertoriu extrem de vast, ce a cuprins cântece din toate regiunile României și din toate categoriile: doine, orații de nuntă, cântece de leagăn, de joc (hore, sârbe, învârtite, jienești), de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice, bocete. Până la începutul anilor ’40, repertoriul i-a fost format de către Harry Brauner.
„Le Chant du Monde”, disc distins în1965cu „Grandprix du disque” În anul 1958, a imprimat la Electrecord patru cântece populare românești, traduse și adaptate în franceză de Nicole Sachelarie, cumnata artistei: Doina de Dolj, La malédiction d’amour (Cine iubește și lasă), Danse montagnarde (Uhăi, bade),Tiens, tiens, tiens et na(Iac-așa). Acestea au fost editate pe un microsion Electrecord (nr. cat. EPC 138), iar apoi au fost incluse, împreună cu alte melodii ale artistei, cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”. Discul a fost distins, în 1965,cu „Grand prix du disque” (Marele premiu al discului), decernat de Academia „Charles Cros” dinParis. În 1963, 20 de cântece din repertoriul artistei au fost publicate de Editura Muzicală în broșura „Cântecele mele - Maria Tănase”.